Regulament

Prin înscrierea la acest eveniment, participanții acceptă automat prezentul Regulament.

Farmotion este o competiție sportivă și comunitară unică, care conectează comunele Armeniș, Verendin, Teregova și Cornereva. Evenimentul îmbină o probă intensă de alergare montană sau MTB pe un traseu de 23 km la poalele Munților Țarcu cu probe practice în gospodării tradiționale, precum grădinăritul sau strânsul fânului. Dedicat echipelor formate din sportivi și gospodari, Farmotion promovează ecoturismul, sprijină comunitatea locală unde a fost reintrodus zimbrul și invită la redescoperirea tradițiilor rurale autentice.

Informaţii cu titlu general

Evenimentul este organizat de Asociația WeWilder şi de Fundaţia Comunitară Timişoara, în parteneriat cu autorităţi şi instituţii locale, sponsori, asociaţii şi persoane juridice sau fizice, care contribuie pro-bono /sub formă de voluntariat.

Taxa de participare este nerambursabilă și nu poate fi transferată altui participant.

Participarea la eveniment

Acord pentru folosirea imaginilor

Prin înscrierea la eveniment participanţii dau dreptul organizatorilor, inclusiv partenerilor, să folosească şi să reproducă orice material conţinând imagini cu participanţii.

Alte prevederi

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica și/sau completa prezentul Regulament.

Parteneri